Copilul, Soldatul si Justitia (oarba) - partea a 2-a

Link partea 1

Soldatul

In nu mai putin de trei luni (de cand incepuse razboiul) a trebuit sa-si schimbe principiile de viata de doua ori si acum, pentru a treia oara. Nu era neaparat o rasturnare de 180 de grade, ca inainte, ci mai degraba o stare de angoasa ce se amplifica pana in maduva spinarii lasandu-l prada ferocitatii propriilor sale ganduri de vinovatie. Statea impietrit in genunchi, desenand pe mormanele de pamant cate o cruce. Desi sunetul obuzelor, gloantelor si rachetelor anti-tanc vuiau cand in departare cand foarte aproape, isi lăsă pentru un moment casca si mitraliera in tarana. Isi strânse cu putere ochii pentru a-si oprii lacrimile sa curga desi nu dorea acest lucru. Dar stia ca intr-un razboi castigă doar cei puternici. Si daca nu era puternic nu isi va mai putea revedea sotia si copilul. Scoase dintr-un buzunar de la pantaloni o fotografie si isi fixa privirea asupra ei. Cu ultimele puteri, rosti un ultim omagiu, sub forma unei rugaciuni, pentru prietenii lui cazuti dar si pentru a se impăca cu sinele sau.

Incet, incet isi reveni. Incet, incet reusi sa distinga sunetele ce-l inconjurau de propriile ganduri. Mai intai vocile disperate ce se auzeau din statie, unele cerand dupa ajutor, altele rostind ultimele lor cuvinte, urmate de infernalul suierat al gloantelor, rachetelor sau avioanelor de vanatoare ce strapungeau fara mila aerul. Voi să se ridice dar o explozie de mari proportii, aflată la nu mai mult de 5 kilometrii il dezechilibră, lovindu-si capul de pamant. Auzi vocea superiorului in statie:

"Catre toate echipajele Bravo-1! Situatia scapă de sub control vertiginos! Recomandam calea 5-B pentru evacuare. Repet: Pentru toate echipajele Bravo-1, calea 5-B pentru evacuare! Aveti 30 de minute la dispozitie... Pentru echipajele Bravo-2 indreptati-va catre sectorul 1-B folosind calea.... "

Desi se afla la mai putin de 10 minute de mers catre destinatie, se hotarî sa se grabeasca. Isi ridică propria casca, o curăţă putin de praf, aruncă mitraliera pe umarul drept si isi văzu de drum. Ruta recomandată de superiori era cea mai scurta dar si cea mai periculoasa. In astfel de momente era constient ca situatia nu se degrada treptat ci ca de fapt, batalia era pierduta. Nu putea sprinta catre locul de extractie intrucat trecea printr-o zona de risc maxim si mai exact printr-o zona rezidentiala. O zona splendida, linistita in momente de pace, dominată de jocul copiilor, de sunetul camionetei de inghetata si claxonul tatalui la intoarcerea acasa de la servici, transformată acum intr-un morman de ruine, amestecate cu fum, foc si disperare. Reprezenta, de asemenea, si un loc ideal pentru ambuscadă.

Toate aceste imagini ii veneau in minte sporadic, impingandu-l din ce in ce mai repede spre prapastia ce desparte adevaratii soldati de simplii cetateni. Incerca cu putere sa-si pastreze calmul, tenacitatea de care a dat dovada de nenumarate ori in misiunile de antrenament, sa nu cadă prada fricii si sa nu isi vada distruse astfel idealurile. Ochii ii fugeau la fiecare sunet sau miscare, oricat de neinsemnata, fie ea si a unei frunze in bataia vantului, picioarele incepeau sa-i tremure, inima sa-i bata din ce in ce mai tare, iar mana strângea cu ferocitate mitraliera, unica sa sansa de supravietuire. O parte din el il făcea sa realizeze ca se misca prea incet si ca pierdea timp pretios, analizand toate aceste detalii, pe cand alta il imobiliza parca, spunandu-i sa nu faca ceva necugetat. Cauta o urma de ratiune si logica in acel loc uitat de Dumnezeu. Isi aminti de poza si dă sa o scoată din buzunar. Dar cu stupoare nu o gasi. Ca si cum ar fi pierdut totul, se adaposti dupa scheletul unei masini arse, aruncă arma cat si jacheta de pe el si-i controlă toate buzunarele. Cu cat o cauta mai mult si in aceleasi locuri deveni din ce in ce mai agitat. Intregul peisaj din jurul lui parea sa se mareasca, sa prinda o dimensiune ce-l coplesea, ce-l sufoca, simtea parca pe propria piele arsita flacarilor dimprejur, iar sunetele din fond se uniformizau sub planul unui tiuit puternic si constant ce-i cauzau dureri insuportabile. Cadea cu repeziciune si nu era nimeni sa-i ofere o mana de ajutor sau macar sa strige la el pentru a-si reveni.

Mai mult chiar, o senzatie ca era inconjurat de inamici, luat in vizor si eventual ucis căpăta contur in propria minte. Desi probabil nu era nimeni in casele alaturate, zarea diferite siluete inchise la culoare, la ferestre, cum zambeau la el ironic, lasand la iveala o dantura perfect alba. Luă mitraliera si incepu sa traga frenetic in aer, in timp ce fugea printre ruine. Miscarile-i erau discordante, fugind cand inainte cand inapoi si tipand din toata fiinta. Se opri in veranda unei case aproape pe jumatate distrusa pentru a reincarca arma. Se simtea deznadajduit si totusi, in acelasi timp, determinat sa nu fie o prada ci un pradator. Un mic zgomot provenit dinspre casa de vis-a-vis, ii căptă atentia. Stia acum ca era cineva acolo dar nu voia sa fie descoperit. Credea ca oricine ar fi fost pe urmele lui, l-a pierdut in momentul cand se urcase pe veranda. Se simtea superior si astepta momentul oportun cand va apăsa pe tragaci. Nu voia sa se dea de gol, gandindu-se astfel ca, un glont bine pozitionat, ii va asigura victoria. Urmatorul zgomot de data aceasta provenit dintr-un plan mult mai apropiat decat primul, mai exact din dreptul unui rest de perete din fata casei, mai mult ca sigur cazut in urma bombardamentului, il determină să tragă. Un singure glonte, pentru o singura viata... Ridica arma cu ambele maini, in semn de victorie. Isi razbunase camarazii... isi protejase familia...

O lumina alba, puternica se asternu asupra teatrului de razboi, lasand in urma sa o liniste tenebra...

Link partea a 3-a